Despre formare.info | Publicare | Conditii de utilizare | Servicii | Harta site | Contact | Inregistrare parteneri | Parteneri
 
Înapoi

Oportunităţi de angajare în străinătate pentru trainerii români

f.i. - Andra Calenic, 15/02/2012

O companie multinationala de IT, lider de piata in Europa, cauta traineri vorbitori de limba franceza si engleza pentru o misiune, in cadrul proiectului “Career Journey to Africa”, pe o perioada de 16 luni in tarile francofone si anglofone din Africa.

Detinerea unei diplome universitare, precum si fluenta in limbile franceza si engleza sunt necesare pentru aceasta pozitie, alaturi de excelente abilitati pedagogice si de comunicare. De asemenea, candidatul ideal foloseste cu usurinta Internetul si pachetul Microsoft Office. Studiile universitare sau experienta anterioara in domeniul logisticii ori transportului international reprezinta un avantaj major.

 

Trainerii vor oferi angajatilor unei companii specializate in transport international training pe subiecte de transport si expediere a marfurilor. Prezentarile vor fi sustinute in diferite filiale din Africa, iar obiectivul este de a ajuta angajatii companiei sa-si imbunatateasca metodologia de lucru, performantele si abilitatile pentru a asigura alinierea la standardele internationale

 

Pe langa salariul lunar, angajatorul asigura cazarea, masa si transportul. De asemenea, costul vizelor necesare, al vaccinurilor si al asigurarilor sunt platite de compania angajatoare. In plus, inaintea demararii proiectului, candidatii selectati vor beneficia, la randul lor, de o sesiune de training derulata pe o perioada de o luna.

 

Cei  care doresc sa aplice pentru aceste joburi trebuie sa trimita un CV actualizat la career_africa@hipo.ro cu subiectul “Africa 2012 Cariere”. Pentru mai multe detalii, accesati: www.hipo.ro/africa.

 

De asemenea, prin proiectul “EURO IT Expedition 2012”, 15 specialisti IT din Romania au sansa de a lucra ca traineri si consultanti IT in Marea Britanie, Franta sau Germania pentru una dintre cele mai mari companii din industria aerospatiala la nivel global.

 

In functie de tara in care doreste sa lucreze, candidatul ideal trebuie sa fie fluent in engleza sau franceza&engleza sau germana&engleza. Pentru aceasta pozitie, este necesara cunoasterea aplicatiilor software customizabile de tipul CRM, ERP, SAP etc. si detinerea unor excelente abilitati interpersonale, de comunicare si pedagogice.

 

Incepand cu aprilie 2012, candidatii selectati vor oferi training angajatilor companiei in legatura cu actualizarea a peste 600 de aplicatii IT. Trainerii vor beneficia de o sesiune de pregatire pentru a se familiariza cu metodologiile de training internationale, iar la primele prezentari sustinute vor fi asistati de un trainer cu experienta care ii va ajuta sa isi dezvolte la maximum potentialul.

 

Cei care doresc sa aplice pentru una din cele 15 pozitii deschise sunt invitati sa isi trimita CV-ul actualizat la adresa software_trainer@hipo.ro. Pentru mai multe detalii, accesati www.hipo.ro, sectiunea “Euro IT Expedition”. 

Ştire vizualizată de 9212 ori.